Nota de clarificare si erata tehnica
NOTĂ DE CLARIFICARE ȘI ERATĂ TEHNICĂ privind interpretarea unitară a documentelor doveditoare pentru sărăcia energetică și aplicarea corectă a algoritmului de selecție în cadrul Proiectului PTJ 2021–2027
Având în vedere necesitatea de a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu și perfect transparent tuturor cetățenilor înscriși în cadrul sesiunii locale deschise în vederea depunerii dosarelor de catre gospodăriilor individuale care vor beneficia de investiții în surse regenerabile de energie, in cadrul proiectului „Dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în perspectiva creării comunităților de energie in comuna Rosia de Amaradia, județul Gorj, Comisia locală de evaluare și selecție, emite prezenta clarificare oficială:
- Regimul Aplicării Raportului de Anchetă Socială (Sursa C)
Se clarifică din oficiu că Raportul de Anchetă Socială NU are caracter obligatoriu pentru toate dosarele depuse, ci reprezintă o măsură de sprijin dedicată exclusiv cazurilor specifice de vulnerabilitate severă sau excepțiilor tehnice:
- Cazul A (Dosare cu Venituri Declarate Fiscale): Dacă solicitantul prezintă documente clare pentru Sursa A (Adeverință de venit eliberată de ANAF pe Anul Fiscal complet încheiat 2025 sau documente doveditoare pentru pensii, indemnizatii etc), dosarul este complet. În această situație NU se mai efectuează și NU se mai solicită Raportul de Anchetă Socială, baza de calcul fiind extrasă din actele fiscale oficiale.
- Cazul C (Gospodării Neconectate): . Ancheta sociala se depune in cazuri precum: pentru casele fără curent electric, Ancheta Socială servește ca Adeverință de neconectare; Titularul de gospodarie (sau membrii familiei cu domiciliul la adresă) depun o Adeverință de venit eliberată de ANAF pe anul fiscal 2025 care conține valoarea „ZERO” sau nu are nicio sursă de venit oficială (salariu, pensie, indemnizație); pentru validarea veniturilor ocazionale și a stării reale de vulnerabilitate.
- Privind interpretarea definitivă a listei de documente obligatorii și exonerarea gospodăriilor deja branșate de la obligația depunerii Avizului Tehnic de Racordare (ATR) în faza de înscriere a proiectului PTJ 2021–2027
Se clarifică în mod expres că întreaga formulare din Procedură referitoare la „Avizul Tehnic de Racordare / dovada demarării demersurilor pentru obținere, termenul de 45 de zile, declarația de asumare a costurilor și riscul de refuz de capacitate pe datele Transelectrica” se aplică EXCLUSIV și LIMITATIV gospodăriilor neconectate la Sistemul Energetic Național (case fără curent electric).
Pentru gospodăriile care sunt deja branșate la rețea, NU este necesară depunerea ATR -ului in aceasta etapa, din următoarele considerente legale și tehnice:
- Dovada Absolută a Conexiunii: Cetățenii deja branșați fac dovada certă și indubitabilă a existenței racordului legal direct prin prezentarea facturilor de energie electrică sau a Fișei de consum istoric în kWh eliberată de Distribuitor/ Furnizor pentru perioada solicitată prin procedura. Prezența unui cod unic de consum (Cod CLC) și a istoricului de consum tehnic înlocuiește de drept orice alt document de rețea în această fază.
- Pentru întocmirea Analizei Energetice, Expertul Energetic/Proiectantul are nevoie exclusiv de datele de consum exprimate în kWh, nu de o autorizare de rețea;
- In deplină concordanță cu prevederile specifice ale programului, care permit depunerea ATR-ului până la momentul semnării contractului de finanțare, în situații temeinic justificate, UAT stabilește că solicitarea și obținerea noilor ATR-uri actualizate va fi realizată centralizat de către proiectant în faza ulterioara, cu respectarea cerintelor din Ghid. Această măsură prudentă de management asigură că nicio gospodărie branșată nu este blocată la înscriere, istoricul de consum și legalitatea conexiunii fiind probate integral prin facturile și fișele tehnice în kWh depuse la dosar.
- În urma monitorizării zilnice a fluxului de înregistrare la Ghișeul Special PTJ, Comisia locală constată că un număr semnificativ de cetățeni se află în imposibilitatea tehnică de a finaliza dosarele în termenul inițial din cauza unor bariere birocratice externe.Pentru a asigura o fundamentare solidă de siguranță administrativă în fața Autorității de Management și a auditului european, Comisia decide prelungirea perioadei de înscriere a populației cu încă 6 zile lucrătoare. Noul termen limită pentru depunerea dosarelor fizice la Ghișeul Special este 19.06.2026, ora 14:00. Această decalare se justifică prin următoarele argumente executive: Gospodăriile întâmpină întârzieri obiective în obținerea documentelor justificative de la instituțiile terțe (adeverințe de venit de la ANAF, extrase de Carte Funciară sau certificate de stare civilă), proces ce depășește controlul direct al solicitantului; Sesiunea de colectare a demonstrat că o mare parte a populației țintă, reprezentată de persoane în vârstă sau fără competențe digitale, întâmpină dificultăți logistice majore în deplasarea la instituțiile emitente de documente suport și în completarea formularelor tipizate. Închiderea prematură a apelului la termenul inițial ar fi condus la excluderea involuntară a celor mai vulnerabile categorii de beneficiari, încălcând principiul echității sociale și al accesibilității fondurilor europene. Extinderea termenului oferă aparatului de specialitate intervalul necesar pentru a acorda asistență directă acestor cetățeni la completarea dosarelor;